May 17, 2022
News Ticker

Concurs Catehetic pentru tinerii din Arhiepiscopia Târgoviștei!

În perioada ianuarie-mai 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, se desfășoară în Arhiepiscopia Târgoviștei Concursul Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea“, care face parte din Programul Național „Hristos împărtășit copiilor” și este dedicat Anului 2022, declarat „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului“, în Patriarhia Română.

Acest concurs își propune să cultive relația de comuniune a omului cu Dumnezeu și cu aproapele prin rugăciune, accentuând rolul și necesitatea acesteia în viața Bisericii și a credincioșilor.

Grupurile parohiale de cateheză de la cele 55 de parohii din Eparhia noastră, înscrise în proiect, vor realiza sub coordonarea unui preot și a unui profesor de Religie sau altă disciplină un proiect comun care să conțină minimum cinci cateheze având ca temă rugăciunea, redactate de către preotul coordonator, la care să se adauge minimum cinci activități, rezultate ale catehezelor sau alcătuite ca activități individuale (compuneri, eseuri, expoziții, cercuri tematice, conferințe, ori evenimente publice gen serbare sau concert, în cadrul cărora copiii să recite, să cânte sau să rostească rugăciuni învățate de ei).

Pentru mediatizarea activităților s-a creat o pagină specială de Facebook, denumită „Rugăciunea în viața mea. Concurs în Dâmbovița“, cu următoarea adresă:

https://www.facebook.com/Rug%C4%83ciunea-%C3%AEn-via%C8%9Ba-mea-Concurs-%C3%AEn-D%C3%A2mbovi%C8%9Ba-109799891148457.

Aceasta a atras până acum aproximativ 2000 de urmăritori.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

 

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1