Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat întâlniri interactive cu elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Târgoviște și ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” din Pietroșița.
Activitățile s-au derulat în cadrul programelor „Școala Siguranței Tedi” și „Atenție! E viața!” ce au ca scop prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și victimizării minorilor.
Școlarii au învăţat cum să aibă grijă de ei şi de bunurile familiei atunci când sunt singuri acasă, cum să reacţioneze atunci când cineva străin sună la ușă, cum să circule corect sau care sunt obiectele ce pot deveni periculoase dacă le folosesc pentru a se juca.
Totodată, polițiștii de la Serviciul Resurse Umane și de la Poliția Orașului Găești au participat la “Târgul Primăverii” organizat la nivelul Colegiului Național “Vladimir Streinu” în cadrul programului “Școala altfel”.
Polițiștii și-au promovat profesia, le-au prezentat liceenilor ofertele educaționale ale școlilor de învățământ ale M.A.I și le-au adresat sfaturi și recomandări utile pe linie de educație rutieră și combaterea infracțiunilor informatice.


Leave a Reply