Poliția Dâmbovița! Măsuri suplimentare pentru sărbători religioase în siguranță


 

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor acţiona, în zilele următoare, pentru ca cetățenii să petreacă în siguranţă de Boboteză, Sfântul Ioan Botezătorul şi Crăciunul ortodocşilor pe rit vechi

Efectivele poliției dâmbovițene vor asigura, suplimentar faţă de dispozitivul curent, măsurile de ordine şi siguranţă publică pentru desfăşurarea, în linişte, a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos (Boboteaza), a Sfântului Ioan Botezătorul şi a Crăciunului ortodocşilor pe rit vechi.

Având în vedere că la aceste activităţi se preconizează participarea unui număr mare de persoane, poliţiştii vor asigura ordinea şi liniştea publică, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite. De asemenea, măsurile dispuse în această perioadă au în vedere şi fluidizarea traficului rutier în zona lăcăşurilor de cult.

Aşadar, poliţia dâmboviţeană sfătuieşte cetăţenii care intenţionează să participe la astfel de activităţi să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să evite conflictele de orice natură.

Sărbătoarea creştină a Botezului Domnului este un bun prilej de pelerinaj la biserică a fiecărui credincios. Pentru alţii însă, mulţimea de credincioşi adunaţi pentru reculegere nu reprezintă altceva decât o sursă de îmbogăţire rapidă, fără riscuri prea mari. Aceste furturi pot fi prevenite luând un minim de măsuri preventive.

Se recomandă cetăţenilor să nu aibă asupra lor sume mari de bani, iar, pe cât posibil, portofelul să-l păstreze în buzunarele interioare ale hainei.

Doamnelor li se recomandă să fie atente la genţi sau poşete, iar celor care se deplasează cu autoturismul până în apropierea lăcaşului de cult li se recomandă să nu lase la vedere bunuri de valoare.

De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile agenţilor rutieri şi să parcheze doar în locurile de parcare special amenajate.

 

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1