March 21, 2025
News Ticker

Poliția Dâmbovița! Cunoaște și protejează patrimoniul cultural național

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, prin poliţiştii de prevenire şi cei de la investigaţii criminale, au desfăşurat în parteneriat cu Fundaţia Collegium XXI, activităţi în cadrul Proiectului Educaţional CUNOAŞTE ŞI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL!.

Programul are ca scop creşterea gradului de conştientizare a tinerilor cu privire la necesitatea şi importanţa protejării patrimoniului cultural naţional.

Activităţile s-au desfășurat în cadrul Programului Naţional ,,ŞCOALA ALTFEL”, cu elevii Liceului Ion Heliade Rădulescu şi cei de la Seminarul Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur din Târgovişte.

Pentru conştientizarea elevilor cu privire la prejudiciile grave pe care le produce traficul ilicit de bunuri culturale mobile au fost dezbătute teme precum simboluri

identitare unice, ce ne reprezintă ţara, noţiunea de patrimoniu cultural naţional, prevederi şi măsuri legale.

La finalul activităţii, elevii şi cadrele didactice au primit diplome şi premii şi au au continuat activitatea de cunoaştere cu o vizită la Muzeul Poliţiei Române.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1