November 10, 2026
News Ticker

PNL aruncă primarii în bătălia electorală pentru alegerile parlamentare ! Vezi lista candidaților

Deficit de “cadre de nădejde” sau descurajarea unor potențiale neimplicări dedicate și devotate a edililor în campania electorală ?! Poate că ambele variante sunt valabile în contextul în care liderii PNL Dâmbovița s-au decis să arunce 4 primari în bătălia electorală pentru alegerile parlamentare. Au fost retrași de pe lista de candidați primarul comunei Petresti- Andrei Lucian Daniel “Popicul”, dar și deputatul Vasile Horga, ambii, renunțând, zice-se, de bună voie și nesiliți de nimeni, a mai candida.

Cei 4 primari-candidați sunt : Marius Caravețeanu (primarul orașului Răcari), Traian Nicolae (primarul orașului Titu), Gheorghe Grigore (primarul orașului Găești) și Teodora Anghelescu (primarul comunei Bezdead), 3 primari de orașe și unul de comună, dorința fiind de maximizare a votului în zona urbană.

Lista completă a candidaților PNL Dâmbovița la alegerile parlamentare, votată în ședința Biroului Permanent Național al PNL de joi, 20 octombrie, este următoarea:

Camera Deputaților

1.Cezar Preda

2.Iulian Vladu

3.Lavinia Ionescu

4.Eugenia Manu

5.Adrian Stan

6.Marius Caraveteanu

7.Traian Nicolae

8.Gheorghe Grigore

9.Ioana Dinca

Senat

1.Iancu Caracota

2.Sorin Ion

3.Jean Popescu

4.Teodora Anghelescu

5.Elena Mosor

De altfel, liderii PNL au realizat, într-un târziu, ridicolul situației, să fii președinte de organizație și să candidezi pe locul doi, procedând la rocada primelor locuri pentru Camera Deputaților.

În rest, nu contează că ești primar-traseist (Titu) sau că ai făcut campanie pentru ALDE, de exemplu, la alegerile locale (locul 4 la Cameră), ori că un primar performant politico-administrativ e retrogradat tocmai pe locul 6, important este să fie pe liste !

“Consider că ambele liste sunt foarte bune, cu oameni reprezentativi. Aici, în Dâmbovița, PNL este hotărât să câștige alegerile, să obțină un vot mai mult decât PSD“, a declarat deputatul Cezar Preda-președinte PNL Dâmbovița.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL