Echipa feminină de baschet, CSM Târgoviște, a repurtat o victorie și în cel de-al doilea meci de verificare cu Olimpia CSU Brașov, susținut în Sala Sporturilor. Astfel, după 56-52 în prima confruntare, trupa lui Cătălin Tănase s-a impus fără drept de apel în meciul 2, cu scorul de 81-63, rezultate încurajatoare în perspectivă debutului în noul sezon competițional.
Pentru CSM Târgoviște, au marcat: Monique Coker-16 p, Porsche Poole-13 p, Selena Kirberg-9 p, Elena Dincă-8 p, Donica Cosby-7p, Raluca Alecu-5 p, Porschia Green- 5 p, Marta Fodor-4 p, Daiana Tănase- 3p și Alexandra Ghiță- 2 p.
“Am făcut un meci mai bun în al doilea test, dar ambele confruntări au fost extrem de utile înaintea începerii campionatului. Suntem pe drumul cel bun, am arătat ca o echipă, ne-am apărat bine, am marcat destul de mult pe contraatac, iar jocul nostru va crește de la meci la meci“,
ne-a mărturisit prof.Cătălin Tănase-antrenorul echipei CSM Târgoviște.
În runda inaugurală, duminică, 2 octombrie, CSM Târgoviște va evolua în deplasare, la Politehnica Iași.
“Trebuia să jucăm sâmbătă, dar ne-au rugat gazdele să ne măsurăm forțele duminică, întrucât sâmbătă au o competiție de K1 în Sala Sporturilor“,
ne-a declarat prof.dr.Ciprian Prisăcaru-președintele CSM Târgoviște.


Leave a Reply