Peste 3.000 de noi locuri de muncă vor fi create în apropiere de municipiul Târgoviște, în comuna Ulmi, urmare a sprijinului acordat firmei ARCTIC de către Consiliul Județean Dâmbovița. Investiția va fi de anvergură, noua fabrică de produse electrice de uz casnic urmând să devină cea mai mare unitate economică privată de profil din Europa Centrală și de Est.
“Ne aflăm în dialog pemanent cu board-ul renumitei firme ARCTIC și încercăm să urgentăm procedurile legale legate de autorizații de construcție. Din fericire, investiția depinde și de sprjinul concret pe care îl oferă Consiliul Județean, și nu de administrația publică locală. Discutăm cu reprezentanții firmei ARCTIC și așteptăm finalizarea procedurilor legale privind acordarea ajutorului de la stat. În prima fază, vor fi create peste 3.000 de noi locuri de muncă, iar investiția se va dezvolta în următorii ani, prin apariția altor unități de producție.“,
ne-a declarat Alexandru Oprea-vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița.
În aceeași ordine de idei, liderul CJD a lansat acuzații dure la adresa primarului orașului Găești, Gheorghe Grigore, pe care îl acuză de faptul că ar fi încercat să ofere firmei ARCTIC alte terenuri decât cele solicitate, care ar fi aparținut unor consilieri locali PNL !
“Domnul primar Griguța, de la Găești, se crede atotputernic și își închipuie că noi nu știm că a încercat să dea firmei ARCTIC niște terenuri care aparțineau unor aleși locali din PNL, nicidecum cele pe care firma Arctic le-ar fi cerut, mult mai departe de zonă solicitată. Credeți că întâmplător conducerea firmei Arctic s-a adresat Consiliului Județean ?! Vă rog să vă interesați și să cercetați cui îi aparțineau acele terenuri pe care domnul primar Griguța ar fi dorit să le ofere firmei Arctic!“,
a adăugat vicepreședintele CJD.


Leave a Reply