April 19, 2024
News Ticker

Programul Erasmus+! Schimb de bune practici la Liceul Voievodul Mircea din Târgoviște!

În perioada 14-18 martie, a avut loc în orașul Antalya, Turcia, cea de-a doua întâlnire transnațională în cadrul proiectului cu finanțare europeană ERASMUS+ KA209 „Future Career Guidance- guidEU”, coordonat de liceul „Voievodul Mircea” din Târgoviște. Proiectul „Future Career Guidance” este un parteneriat de schimb interșcolar (Acțiunea Cheie KA229, număr de referință 2020-1-RO01-KA229-079867) și reunește patru școli partenere din Italia, Letonia, Turcia și România. Proiectul este dedicat perfecționării cadrelor didactice în domeniul orientării în carieră a elevilor, a consilierii acestora în vederea alegerii unei meserii adecvate, în concordanță cu interesele și abilitățile individuale.

Pe parcursul celor cinci zile de formare, profesorii au avut ocazia de a vizita trei instituții școlare din regiunea Antalya (școala gazdă – „Duraliler Ortaokulu”, liceul sportiv „Mevlüt Ҫavușoḡlu Spor Lisesi” și „Namik Karamanci Fen Lisesi” un liceu privat dedicat elitelor academice), s-au familiarizat cu sistemul educațional din Turcia și au împărtășit bune practici menite să combată abandonul timpuriu al şcolii şi să ajute la integrarea tinerilor pe piaţa muncii. În cadrul ședintelor de lucru, cadrele didactice și cele de sprijin participante au demonstrat cum implementează metode inovative de orientare în carieră în cadrul instituțiilor școlare de proveniență și au propus planuri de lecție model, axate pe pregătirea elevilor pentru alegerea viitoarei meserii.

Un moment emoționant a fost vizitarea grădinii memoriale dedicate programului ERASMUS+ unde profesorii au avut ocazia de a prinde mesaje de pace în măslinul dorințelor.

Colaborarea între cele patru instituții va continua cu o reuniune dedicată elevilor, găzduită de liceul „Voievodul Mircea” în luna septembrie 2022 și se va încheia cu o sesiune de pregătire a profesorilor organizată de școala parteneră din Italia.  Prin tematica sa, parteneriatul școlar „Future Career Guidance- guidEU” este un proiect valoros pentru instituția târgovișteană, care se remarcă printr-o activitate însemnată în slujba proiectelor europene.

 

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1