February 10, 2025
News Ticker

Primăria Târgoviște! Modernizarea iluminatului public, aproape finalizată!

 

Proiectul de modernizare, cu ajutorul fondurilor europene, a sistemului de iluminat public din municipiul Târgoviște, se apropie de finalizare!

Primăria Târgoviște derulează investiția cu titlul „EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE”, prin care se realizează reabilitarea sistemului de iluminat public stradal, prin:

– montarea a 3137 de aparate de iluminat bazate pe tehnologia LED, la acest moment fiind montate deja 2.800 dintre acestea;

– implementarea unor sisteme de alimentare cu panouri fotovoltaice pentru trecerile de pietoni, care funcționează și pe baza senzorilor de mișcare; aceștia comandă creșterea fluxului luminos al aparatelor în momentul traversării trecerii de pietoni;

– dezvoltarea unui sistem de management prin telegestiune, care va asigura urmărirea de la distanță a iluminatului (prin dispecerat) și va permite controlul unitar al sistemului de iluminat, precum și controlul individual sau în grup al punctelor luminoase;

– extinderea rețelei de iluminat public, acolo unde este cazul;

Prin implementarea proiectului se va produce o scădere a facturii la energia electrică aferentă iluminatului public de aproximativ 60%, costurile de întreținere a rețelei fiind de asemenea mult mai reduse.

Proiectul va fi finalizat în această toamnă!

 

Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1