January 15, 2025
News Ticker

Holocaustul văzut prin ochii tinerei generații! Activitate educațională la Seminarul Teologic Sf. Ioan Gură de Aur Târgoviște!

În perioada 8-11 octombrie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, elevii din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, sub coordonarea profesorilor: Miloiu Luminița, Bucăloiu Ionela și Stancu Alexandru, au participat la activitățile proiectului educațional „Tragedia Holocaustului văzută prin ochii tinerei generații”.

Holocaustul a reprezentat o realitate sumbră a secolului al XX-lea, care nu a fost doar o tragedie a evreilor, ci a întregii Europe și dacă dorim ca acest episod tragic din istoria umanității să nu se mai repete niciodată trebuie să educăm tinerele generații astfel încât să alungăm orice extremism, cultivând  solidaritatea, respectul pentru celălalt, dar și deschiderea pentru aprofundarea culturii păcii și a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Obiectivele activității au fost: cunoaşterea şi înţelegerea problematicii Holocaustului, a semnificaţiei acestuia prin încălcarea brutală şi violentă a drepturilor fundamentale ale oamenilor, şi, în principal, a dreptului fundamental la viaţă, formarea şi dezvoltarea la elevi a unui comportament tolerant, democratic. Printre activitățile organizate și care au avut un impact deosebit asupra elevilor participanți se numără organizarea unor mese rotunde pe teme precum: “De ce comemorăm Holocaustul?”, „Responsabilitate şi responsabili în cazul Holocaustului”, „Suferinţa copiilor în timpul Holocaustului”, „Holocaustul în România”, „Ce cred eu despre Holocaust?”, care au constituit, pentru generațiile tinere  lecții ale trecutului pentru prezent. Fiecare lecţie a trecutului trebuie învăţată, astfel încât, pe viitor, să avem capacitatea de a nu mai repeta greşelile comise, de a nu mai perpetua violenţa, agresivitatea, conflictul, inechitatea în relaţiile dintre oameni.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

 

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1