ÎNCĂ UN MOMENT AL DIAFANEI MÂNGÂIERI A TATĂLUI CERESC! VĂ MULȚUMESC TUTUROR, AZI, CÂND ÎMPLINESC 42 DE ANI!
Cu pași discreți dar siguri, devoalând evenimente, oameni și întâmplări, se consumă întru înveșnicire anii vieții noastre, istorii cuprinse în magna historia, cu tumultul și ardoarea curiozității nestatornice. Tăcut și duios, zi după zi, aruncându-i câte o sărutare și bucurându-ne de baterea angelicelor sale aripi, mergem pe calea lui Cronos, cu prudența Minervei și cu tăria curajului Artemisei.
Necruțător cu așteptarea, grăbit în cele frumoase și uneori prea lent în cele controversate, timpul vieții noastre ne aduce aminte, ori de câte ori ne mai oferă câte-o floare în buchetul existenței de faptul că fiecare dintre noi avem o vocație specială, o misiune de îndeplinit și suntem unici, deosebiți, dar cu mare nevoie de a relaționa, de a intra în comuniune și de a construi împreună. Viața și anii ei sunt darul extraordinar al lui Dumnezeu, comoara cea mai de preț a istoriei noastre de care trebuie să avem grijă și mai ales să fim atenți să nu alergăm după ceea ce se află întotdeauna foarte aproape de noi, dar credem că este departe.
Extrem de repede parcă vine și ne cuprinde în iureșul lui, invincibilul timp, iar când suntem conștienți de aceasta intrăm în marea alergare ca protagoniști, devenind împreună cu Cel ce pe toate le stăpânește, împreună scriitori ai propriului scenariu.
Alteori, plutim în așteptarea unor prilejuri de a reprinde sensul și rostul vieții și a reintra în turbionul marii istorii. Totuși, indiferent de poziționare, timpul ne face, cu voia Domnului, egali în fața oportunităților și a încercărilor, el putând fi scară spre cer, stagnare, ori scară de coborâre. Cu toții ne bucurăm de timp și de spațiu, de darul existenței aici și acum, iar dacă conștientizăm aceasta prindem ceva din acel surâs al lui Dumnezeu creat de clipele vieții noastre.
A mai trecut un an din acest magnific dar al Domnului, am urcat încă o treaptă și pentru că e vremea reveriei, mă gândesc cu deosebită recunoștință la mama mea, mulțumindu-i pentru tot, la fel, la tatăl meu, pentru că ei au știut să binevegheze asupra avântului vieții mele și la un astfel de moment, iar a-i aminti face parte din firescul adevărului.
Desigur, cu deosebit respect, aceiași filială recunoștință, cu deosebite mulțumiri, o manifest față de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, bun călăuzitor, drept îndrumător și înțelept sprijinitor al vocației mele de slujire al lui Dumnezeu, dar și al oamenilor.
Apoi, voi toți care aparțineți în mod indisolubil destinului meu sunteți de asemenea, cei către care se îndreaptă atenția, recunoștința și mulțumirea mea. Colegilor, de peste tot, din toți anii și din toate locurile și tuturor celor care într-un fel sau altul mi-au marcat itinerariul existențial.
E timpul mulțumirii și al recunoștinței și, chiar dacă de El am amintit la început, direct sau diafan, Lui îi dedic, cu cea mai mare intensitate toată viața mea, Părintelui Ceresc Căruia I se cuvine toată slava și lauda noastră!
O aniversare este încă un prilej de a înțelege că viața e un dar, că niciodată nu putem merge singuri înainte și că da, avem nevoie de atenția și încurajarea celor de lângă noi, pentru că numai împreună sculptăm, zi de zi, chipul lui Dumnezeu în umanitatea noastră.
Să ne dăruiască Bunul Dumnezeu, tuturor, ajutor, pace și bucurie!
Înainte, cu El și cu toți cei de bună credință!
Pr. Ionuț Ghibanu – Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei
Leave a Reply