October 21, 2021
News Ticker

Cătălina Homeghiu, PNL! PSD Dâmbovița cere demisia inspectorului școlar județean!

PSD Dâmbovița va sesiza Ministerul Educației, dar și organele abilitate, pentru a cerceta abuzurile făcute de inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița.

Mai mulți directori de instituții de învățământ din județul Dâmbovița au fost schimbați, în ultima perioadă, din funcții doar pentru că nu au nimic în comun cu PNL.

Potrivit recomandărilor venite de la minister, până la organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de directori, aceștia vor rămâne pe post în baza principiului continuității.

Niciunul dintre directorii schimbați astăzi nu a fost chemat pentru a semna pentru continuitate la conducerea școlii.

Pot fi și excepții! Dacă sunt constatate disfuncționalități în activitatea managerială sau în urma controalelor tematice, iar conducătorul instituției de învățământ nu obține un rezultat pozitiv, atunci acesta trebuie schimbat.

Toți directorii schimbați astăzi au trecut cu brio peste controalele tematice și nici nu au avut disfuncționalități în activitatea managerială.

Încă de anul trecut, PSD Dâmbovița a avertizat că învăţământul dâmbovițean a încăput pe mâna unor oameni al căror singur merit este că răspund ordinelor politice. Sute de copii din județul Dâmbovița nu au avut internet și tablete pentru orele on-line, dar inspectorul școlar general a stat liniștit.

Știa că va rămâne pe post! Doar servește PNL!

Inspectorul școlar general trebuie să-și dea demisia de urgență pentru că, din postul pe care îl ocupă, trebuie să decidă ceea ce este mai bine în interesul elevilor și al părinților.

 

PSD Dâmbovița

 

Facebook Comments Box

1 Comment

  1. Când se scrie un articol profesionist, cred ca trebuie citat articolul și actul normativ care a fost încălcat. Mandatele directorilor erau expirate, spre deosebire de primăvara anului 2012 când PSD a ras toți directorii care erau de alta culoare politica, deși aceștia erau în plin mandat.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1