May 16, 2022
News Ticker

Premierul Cîțu cere eliminarea gratuităților pentru angajații CFR și a familiilor lor! Reacția sindicalistilor

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane lansează critici dure la adresa premierului Florin Cîţu după ce acesta a cerut anularea gratuităților la transportul cu trenul oferite angajaților Ministerului Transporturilor: “Eu nu circul gratuit”, a motivat premierul Cîţu solicitarea.

 

În replică Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane precizează că “gratuitățile” despre care vorbește premierul, “într-o necunoștință de cauză care frizează ignoranța completă pe acest subiect, sunt parte a unei cutume existente de la apariția căii ferate în lumea civilizată, în Europa sau America de Nord, încă de la finele secolului XIX”.

Mai mult, sindicaliştii feroviari acuză pemierul că face politică pe reţelele de socializare.

„Aflăm cu surprindere și îngrijorare că prim-ministrul Florin Câțu a demarat în forță mult așteptata reformă de la calea ferată. Iar acest lucru, ce să vezi, se întâmplă la mai puțin de 24 de ore de la comunicatul de presă al sindicaliștilor ceferiști în care spuneam, cu subiect și predicat, care este cauza dezastrului de calea ferată.

“Gratuitățile” despre care vorbește prim-ministrul Câțu, într-o necunoștință de cauză care frizează ignoranța completă pe acest subiect, sunt parte a unei cutume existente de la apariția căii ferate în lumea civilizată, în Europa sau America de Nord, încă de la finele secolului XIX.

În România, nici Ceaușescu nu a renunțat la “gratuitățile” despre care opinează aproape caragielesc domnul Florin Câțu, “asprul” finanțist liberal care își plătește biletul de avion ori de câte ori…nu circulă cu trenul.

Reformă să fie, domnule prim-ministru, dar să știm și noi…ce urmează!

Ați rezolvat cumva tema “pensiilor speciale” cu care ați defilat în campania electorală, temă cu care ați ajuns la putere, și acum ne-a venit rândul nouă, ceferiștilor???? Hmmmm….

PS: Distribuiți, oameni buni! Poate vede si dumnealui și ne va răspunde aici, că tare-i mai place să facă politică pe Facebook!”, au scris cei de la FNFMCV pe pagina de socializare a instituţiei.

Reacţia sindicaliştilor feroviari vine, potrivit Antena 3, după ce Florin Cîţu a solicitat să fie anulate gratuitățile la transportul cu trenul oferite angajaților Ministerului Transporturilor și instituțiilor subordonate. Eu merg cu avionul și îmi plătesc biletul, a mai spus Cîțu.

Prim-ministrul Florin Cîțu a vorbit marți despre planurile de reformă pe care le-a cerut la toate ministerele și a dezvăluit că a aflat cu surprindere faptul că angajații Ministerului Transporturilor și de la instituțiile subordonate au gratuitate la călătoriile cu trenul.

Este o practică de pe vremea PSD la care trebuie să renunțăm, a explicat Cîțu.

„Noi nu putem să vorbim despre reformă atât timp cât păstrăm aceleași subvenții de pe vremea PSD-ului, aceeași asistență socială. Am aflat și eu, nu știam, că la Ministerul Transporturilor, angajații și familiile acestora și în subordonate circulă gratuit, este din 1999. Nu mi se pare normal, am cerut să se revizuiască”, a spus Florin Cîțu.

Premierul a mai declarat că preferă călătoriile cu avionul și că își plătește biletul.

„Eu nu circul gratuit. Am fost cu avionul și am plătit biletul”, a precizat prim-ministrul Florin Cîțu.

Sursa – 7Media

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1