October 3, 2022
News Ticker

Din 11 August! Starea de Alertă va fi prelungită cu 30 de zile!

Joi, 5 august 2021, înaintea ședinței de Guvern, a avut loc o ședință a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în care s-a decis prelungirea stării de alertă.

 

Prelungirea stării de alertă va avea loc începând cu 11 august și nu sunt modificări.

“Am aprobat prelungirea stării de alertă şi nu se modifică nimic în acest moment, lucrurile rămân aşa cum au fost prezentate ele până acum”, a declarat premierul Cîţu, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Principala modificare adusă de ultima prelungire, față de măsurile aflate în vigoare, a vizat creșterea perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile de prevenire și control a răspândiri COVID-19 pentru persoanele care au trecut prin boală de la 90 la 180 de zile ulterioare datei confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

”Trebuie să fim vigilenţi în continuare. Am relaxat unele condiţii, dar este important să rămânem vigilenţi şi este important să ne vaccinăm, este singura soluţie de a scăpa de pandemie. Aceste restricţii pe care le impunem nu ne salvează de pandemie, doar vaccinarea ne salvază de pandemie”, spunea atunci premierul Cîțu, motivând decizia de a prelungi starea de alertă.

Sursa-7Media

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1