Atletul Vasile Boboș (35 ani), sportiv legitimat la CS Târgoviște, a urcat, astăzi, pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Balcanic de Ștafete pentru seniori, competiție găzduită de stadionul “Nicolae Mărășescu” din Craiova.
Clujeanul a făcut parte din ștafeta de 4X100 metri a României și a avut o contribuție importantă la obținerea titlului balcanic. Alături de sportivul antrenat de Nicolae Guțoiu, din echipa “tricoloră” de ștafetă 4X100 metri au mai făcut parte Cristian Roiban (CSM Ploiești), Ionuț Andrei Neagoe și Alin Ionuț Anton.
Aurul obținut cu echipa de ștafetă 4X100 metri a României reprezintă primul mare rezultat obținut de Vasile Boboș de când se află sub comanda lui Nicolae Guțoiu, la Clubul Sportiv Târgoviște.
Leave a Reply