Începând cu data de 28 mai 2021, în cadrul Muzeului Etnografic “Prof. Dumitru Ulieru” Pietroşiţa se vor efectua lucrări de igienizare şi reamenajare a spaţiului expoziţional.
Informaţii despre Muzeul Etnografic “Prof. Dumitru Ulieru” Pietroşiţa:
La început, a fost o colecţie şcolară strânsă de profesorul Dumitru Ulieru şi elevii săi. Muzeul a fost inaugurat după obţinerea de către acesta, în cartierul Joseni, a casei monument istoric din secolul al XIX-lea aparţinând Auricăi Şerb Popescu. Clădirea care adăposteşte colecţia are două nivele cu importante spaţii deschise, prispa pe două laturi şi foişor. Casa a aparţinut iniţial lui Ghiţă Şerb Popescu. Planul clădirii implică, la ambele nivele, în continuarea foişorului de pe latura de sud, o sală închisă, care împarte clădirea în două părţi egale. Această sală adăposteşte şi casa scărilor. Din această sală sunt dirijate accesele la încăperi, actualele săli ale muzeului, spaţiile deschise – prispa şi foişorul.
Parmalâcul, stâlpii, florarul şi frontonul sunt adevărate dantelării în lemn, de altfel tipice şi altor locuinţe ample din Pietroşiţa. Muzeul etnografic este aproape în întregime dedicat ocupaţiilor şi meşteşugurilor ce caracterizează zona – prelucrarea lemnului, a pietrei, creşterea animalelor, pomicultura şi mai ales producţia casnică de textile de interior, Pietroşiţa fiind renumită pentru covoarele ei ”în roate”, în special pe fond negru.
Muzeul reuneşte în colecţia sa atât obiectele adunate de Dumitru Ulieru, cât şi exponate specifice zonei provenind din patrimoniul Complexului Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte.
După finalizarea lucrărilor vom reveni cu un comunicat de presă referitor la redeschiderea oficială a Muzeului Etnografic “Prof. Dumitru Ulieru” Pietroşiţa.
Leave a Reply