February 13, 2025
News Ticker

Jandarmeria Dâmbovița! Măsuri de Ordine Publică la meciurile de fotbal din Liga a 3-a!

Jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării următoarelor meciuri de fotbal:

– CSM Flacăra Moreni – CS Sporting Roșiori, meci din liga a III-a, etapa a XV-a, vineri, 9 aprilie a.c., începând cu ora 17.00, pe Stadionul „Flacăra” din muncipiul Moreni;

– AFC Pucioasa – ACS Academia Clinceni 2, meci din liga a III-a, etapa a XV-a, sâmbătă, 10 aprilie a.c., începând cu ora 17.00, pe Stadionul „Dumitru Tică Popescu” din orașul Pucioasa.

Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locurilor de desfăşurare a partidelor de fotbal pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea acestora, chiar dacă se vor desfășura fără spectatori, în contextul pandemiei de Covid-19.

Totodată, adresăm organizatorilor, staff-urilor auxiliare celor patru echipe, precum și suporterilor care și-au exprimat intenția de a se aduna în zona arenelor sportive pentru a-și încuraja echipele favorite, următoarele recomandări preventive:

  • să aducă la cunoştinţa autorităților eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;
  • să respecte normele de protecție sanitară, dar și de protejare a persoanelor din jur împotriva îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2;
  • să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul autorităților, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

 

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1