April 19, 2024
News Ticker

Liderul CJD, Corneliu Ștefan! Consilierii județeni PNL și PRO România își bat joc de târgovișteni!

Consilierii județeni ai PNL și PRO România își bat joc de târgovișteni și dâmbovițeni. Au ieșiri publice în care cer construirea de centuri ocolitoare, dar, atunci când trebuie să voteze pentru finalizarea celor la care se lucrează deja, VOTEAZĂ ÎMPOTRIVĂ.

Așa au făcut și astăzi, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Dâmbovița! La proiectul de hotărâre care prevedea alocarea sumelor pentru acoperirea cheltuileilor Lotului I al centurii municipiului Târgoviște, consilierii județeni ai PNL și PRO România au VOTAT ÎMPOTRIVĂ.

Consilierii județeni ai PNL Dâmbovița și ai PRO România au votat împotriva susținerii unei părți din cheltuielile la centura muncipiului, chiar dacă aceștia știu că, din colectarea de TVA, Municipiul Târgoviște nu a primit niciun ban.

Reprezentanții PNL și PRO România trebuie să și pună în practică tot ceea ce declară atunci când vorbesc despre dezvoltarea municipiului și a județului Dâmboviţa. Altfel, vor întări impresia că fac tot ceea ce le stă în putere pentru a bloca orice demers care înseamnă un pas înainte pentru Dâmbovița și pentru resedința județului nostru.

Și nu cred că pentru acest lucru au fost votați de dâmbovițeni!

Corneliu Ștefan – Președinte Consiliul Județean Dâmbovița

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1