Astăzi, 31 martie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmbovița, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în județul Dâmbovița, la locuințele a trei persoane bănuite de trafic de droguri de risc și deținere în vederea consumului de droguri de risc, fără drept.
Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2020 – martie 2021, un bărbat, de 25 de ani, s-ar fi aprovizionat cu droguri, atât pentru consum propriu, cât și pentru a comercializa către diverși consumatori din orașele Fieni și Pucioasa, precum și din localități limitrofe.
În urma activităților desfășurate, au fost descoperite și ridicate substanțe vegetale, dispozitive folosite la marunțirea drogurilor și telefoane mobile.
Au fost puse în executare 12 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, pentru audieri.
Cercetările continuă, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.
La activități au participat și polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița – Poliția Orașului Fieni.
Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operaţiuni Speciale din Poliția Română.
Leave a Reply