June 19, 2021
News Ticker

Jandarmeria Dâmbovița! Acțiuni pentru respectarea normelor de protecție sanitară!

Acțiunile jandarmilor pentru protejarea populației împotriva îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 au continuat și în perioada 15-21 martie a.c., cu verificări efectuate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în cooperare cu polițiștii, în piețe, centre comerciale, parcuri, mijloace de transport în comun și alte zone aglomerate. De asemenea, au continuat și verificările pentru respectarea măsurii privind circulația persoanelor în intervalul orar 22:00-5:00.

În perioada de referință au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 lei, pentru nerespectarea normelor de protecție individuală conform prevederilor Legii nr. 55/2020, în special pentru nepurtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura.

Acţiunile informativ-preventive vor fi intensificate și în perioada următoare, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancţiuni, ci de a explica oamenilor importanța și necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă reamintim faptul că este important să purtați masca de protecție, să respectați măsurile de distanțare fizică, izolare și carantină adoptate de autorități.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1