Primele detalii ale Planul Național de Redresare și Reziliență, prezentate public, în Parlamentul României. 33 de componente care includ reforme esențiale
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat, în cadrul unei dezbateri organizate în Comisia de Afaceri Europene a Camerei Deputaților, un document de poziție privind stadiul și componentele Planului Național de Redresare și Reziliență.
Documentul detaliază cele 33 de componente care acoperă toți cei 6 piloni ai PNRR, potrivit structurii stabilite prin regulamentului Mecanismului de Redresare și Reziliență, adoptat de Parlamentul European și Consiliu la data de 12 februarie.
„Fiecare plan de reziliență trebuie să aibă un echilibru între investiții și reforme, nu vorbim doar despre o listă de proiecte de investiții prin care acoperim reformele. Ne raportăm în special la reformele care apar în recomandările de țară din Semestrul European, dar mai avem discuții cu ministerele de linie în această perioadă, care vor include și alte reforme necesare”, a punctat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.
Acesta a subliniat că există o serie de reforme absolut necesare și sunt discuții avansate cu ceilalți miniștri din Guvern, pentru a include în PNRR, spre exemplu:
- reforma sistemului de pensii, care să creeze un sistem echitabil și sustenabil
- reforma sistemului de salarizare publică pentru a elimina discrepanțele existente
- reforma funcției publice și crearea unui concurs național de admitere în corpul funcționarilor publici
- serie de reforme care să vină în ajutorul mediului de afaceri prin debirocratizare
- reforma companiilor de stat.
Ministrul Cristian Ghinea a mai detaliat, în prezentarea susținută, pașii următori pentru finalizarea PNRR.
Documentul integral prezentat astăzi poate fi găsit aici: .
Leave a Reply