ISU Basarab I Dâmbovița! Incendiu, vegetație uscată în Comuna Voinești, Satul Izvoare!

Au intervenit pompierii de la Garga Voinești cu un echipaj.

Arderea vegetaţiei uscate, miriştilor şi a resturilor vegetale:

– este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepţională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform standardelor privind bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor (GAEC 6.2), reglementate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.352/2015;

– se poate executa numai cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi după informarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, cu respectarea reglementărilor privind utilizarea focului deschis conform Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.605/579/2008, precum şi OMAI nr.163/2007.

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu amenzi cuprinse între 1.000-6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000-50.000 pentru persoane juridice. De asemenea, incendierile din ariile protejate constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1