AJF Dâmbovița! Mihai Tătăranu, Președintele Comisiei Județene de Fotbal Feminin!

Odată cu alegerea lui Ciprian Prisăcaru în funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița, a fost activată și Comisia de Fotbal Feminin. Președinte a fost numit un antrenor de lot național, Mihai Tătăranu, care va fi ajutat de Gheorghe Tzitzeclis, Ioana Mihălăchioiu (Oprescu) și Denisa Beregoi (Comănoiu), ultima din postura de secretar al comisiei. Dacă până acum nu a existat printre activitățile asociației, fotbalul feminin va primi atenție, susținere și promovare.

Cine este Mihai Tătăranu

Am 44 de ani și sunt la bază profesor de educație fizică. Sunt antrenor al echipelor de fotbal feminin senioare și U17 ale Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, pregătind și junioarele U15 ale Chindiei Târgoviște. În plus, ocup poziția de antrenor secund la lotul național al României de fotbal feminin U17

Teodora Meluță și Andreea Părăluță, două dintre jucătoarele care am lucrat cu mine, au fost declarate Fotbalista anului în România. De-a lungul timpului, am pregătit și alte fete care au ajuns la echipa națională, precum Bianca Sandu, Georgiana Bîrțoiu sau surorile Roxana și Olivia Oprea

Sunt multe fete talentate la fotbal, în special în mediul rural. Eu am descoperit câteva chiar și la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, care au ajuns, ulterior, să joace la un nivel bun. Sunt ferm convins că putem atrage o mulțime fete din județ către fotbal, către performanță, dacă vom fi ajutați și de echipe

Îmi doresc în primul rând să ne deschidem aria de selecție. Se poate începe chiar și printr-un campionat școlar de fotbal feminin, după care să facem trecerea către unul județean, mai ales că se pot obține fonduri pentru această activitate

Federația susține chiar și integral anumite activități de fotbal feminin, iar alte județe au profitat de acest lucru. FRF a ajutat cu materiale sportive pentru fiecare jucătoare, set complet, sprijinul a fost foarte generos. Fotbalul feminin se dezvoltă, iar noi trebuie să ne aliniem acestei tendințe

Mult succes, domnule președinte

Sursa AJF Dâmbovița

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1