Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița propune o Comisie Tehnică extrem de valoroasă, prezidată de prof. Nicolae Croitoru, posesor al Licenței UEFA PRO. I s-a alăturat o echipă de tineri și apreciați antrenori, posesori ai Licenței UEFA A, precum Romulus Ciobanu, Gabriel Paraschiv, Cosmin Lunescu, Eduard Prisăcaru și Irinel Voicu, toți dâmbovițeni, la fel și secretarul comisiei, Marian Valentin.
Cine este Nicolae Croitoru
„Am 53 de ani, sunt absolvent al ANEFS București și dețin studii universitare de masterat în Activități de timp liber și turism. În acest moment, antrenez echipa de Liga a 3-a, FC Pucioasa, dar și echipa juniorilor republicani A a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște”
„Ca antrenor, am obținut o promovare cu Chindia Târgoviște în Liga a 2-a și am susținut un baraj de promovare cu aceeași echipă pentru Liga 1. Am mai promovat cu Urban Titu în Liga a 3-a. Am obținut titlul național cu CSȘ Dâmbovița Nucet, la juniori republicani A”
„Am practicat fotbalul la nivel de juniori, tineret și seniori la CSȘ Târgoviște, Flacăra Moreni, Minerul Șotânga și Cimentul Fieni. Ca antrenor, am activat la CSȘ Târgoviște, GȘA Nucet, Flacăra Moreni, Urban Titu, Chindia Târgoviște și FC Pucioasa”
„Comisia Tehnică are un rol foarte important. Noi trebuie să-i ajutăm pe antrenorii echipelor din județ să-și însușească niște cunoștințe primare vizavi de organizarea unei activități de fotbal amator”
„Sunt județe care, de foarte mulți ani, au impus reguli pentru cei care stau pe bancă la meciuri. La nivel de Liga a 4-a și Liga a 5-a, toți care conduc echipele sunt deținători de Licența UEFA C și își asumă responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în spațiul tehnic în timpul jocului. La noi în județ, toată lumea dădea indicații, certa arbitrii și făcea ce voia”
Mult succes, domnule președinte
Sursa- AJF Dâmbovița
Leave a Reply