March 29, 2024
News Ticker

Consiliul Județean Dâmbovița! Au început noi lucrări de asfaltare pe drumurile județene!

În contextul finalizării procedurilor de achiziție și a încheierii, de curând, a contractelor de finanțare privind execuția lucrărilor pentru mai multe proiecte care vizează reabilitarea a zeci de kilometri de drumuri județene, președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Alexandru Oprea, a continuat, 29 mai , alături de vicepreședintele Alin Manole și de directorul Direcției Generale de Infrastructură Locală, Vasile Dinu, seria vizitelor de lucru la obiectivele de investiții din județ, începută cu câteva săptămâni în urmă.

Astfel, s-au avut în vedere obiective din domeniul infrastructurii rutiere, cuprinse atât în proiectul de întreținere a drumurilor prin covoare bituminoase, derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, cât și în programul anual de reparații.

Prima oprire a fost în localitatea Petrești, pe sectorul Gherghești – Puntea de Greci al DJ 702F, cuprins în lotul I al celei de-a doua etape a proiectului anterior amintit. Investiția pe acest sector presupune asfaltarea drumului pe o lungime de 4,135 km, iar lucrările au debutat în urmă cu câteva zile. La finalizare, această lucrare va întregi traseul complet de drum al DJ 702F, de la DN 61 (comuna Petrești), la limita cu județul Argeș (comuna Răscăeți), racordându-se la alte două obiective ale CJD, respectiv „Modernizare DJ 702F – Puntea de Greci  – Răscăeți, limită județ Argeș” și „Reparații prin covoare bituminoase pe zona de intravilan a DJ 702F, comuna Răscăeți”. Primul obiectiv menționat, în lungime de 7,4 km, are o valoare de 7,6 milioane lei și a fost finalizat cu finanțare prin PNDL în anul 2017. Cel de-al doilea obiectiv, în lungime de 2,85 km, se află în fază avansată de execuție, derulându-se în asociere, din bugete proprii, de către CJD și UAT Răscăeți; valoarea acestui proiect este de 2,7 milioane lei.

În comuna Raciu, alături de primarul Vasile Grădinaru, conducerea CJD a vizitat și o altă investiție derulată pe raza localității, respectiv: Covor bituminos pe DJ 702B, în lungime de aproximativ 900 m, lucrare recent finalizată prin bugetul Consiliului Județean Dâmbovița și executată de SC Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița SA.

Vă reamintim faptul că, în ultima lună, Consiliul Județean Dâmbovița a încheiat contractele de finanțare pentru 3 din cele 5 loturi, cuprinse în cele două etape ale proiectului privind covoarele asfaltice, și anume:

               Etapa I (117,44 km):

  • LOT 3: Drumul județean DJ 721, sector Costeștii din Deal (DN 7) – Produlești – Gura Șuții – Perșinari – Văcărești, L = 20,55 km, și DJ 401A, sector Miulești – Mărunțișu – Tomșani – Poroinica – Mogoșani – Merii (22,915 km; valoarea contractului 10.035.488,53 lei, fără TVA)

 

               Etapa a II-a ( 41,673 km):

  • LOT I: Obiective din lista de investiții (21,948 km; valoarea contractului: 7.613.342,47 lei, fără TVA)

Covor bituminos DJ 701 Ungureni – Corbii Mari (sector pod Argeș – pasaj A1)

Covor bituminos DJ 702F (sector Gherghești – Puntea de Greci)

Covor bituminos DJ 702H (intersecție DJ 702F – Morteni)

Covor bituminos DJ 710 Miculești – Bezdead

Covor bituminos DJ 710B Valea Lungă – Vișinești

Covor bituminos DJ 721A (DN 7 – Cuparu)

 

  • LOT II: Obiective din programul cu lucrări și reparații (19,725 km; valoare: 6.644.244,65 lei, fără TVA)

 

Covor bituminos DJ 701A Titu – Tomșani

Covor bituminos DJ 702D (sector Dragomirești)

Covor bituminos DJ 702E Făgetu – Mănăstirea Cobia – Frasin Vale

Covor bituminos DJ 711B Racoviță – Bucșani

Covor bituminos DJ 711E Cornești – DN 1A

Covor bituminos DJ 714A Pucheni – Cabana Căprioara

Pentru primele două loturi cuprinse în etapa I au fost depuse contestații, care se află în curs de soluționare la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Datorită proiectelor derulate de către Consiliul Județean Dâmbovița, în cursul acestui an vor fi asfaltate aproximativ 220 de km de drumuri județene.

 

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1