April 23, 2025
News Ticker

Proiectele Erasmus+, oportunitate de învățare pentru profesorii de la Gradinița Nr.1 Târgoviște

În perioada 11-13.02.2020, a avut loc cea de-a cincea activitate de învățare-predare-formare din cadrul  proiectului de schimb interșcolar finanţat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus +, KA229, “I`m Really Proud of My Country”, 2018-1-LT01-KA229-046933_3, activitate desfășurată în Santa Cruz de Tenerife, Spania.

Proiectul “I`m really proud of my country” are ca scop promovarea comunicării culturale internaționale în rândul copiilor și cadrelor didactice din diferite instituții educaționale, îmbunătățirea competențelor lingvistice în limba engleză prin intermediul celor mai recente tehnologii, încurajarea înțelegerii comunităților școlare în scopul de a descoperi şi explora patrimoniul cultural al propriei tări și al altor țări, precum și identificarea diferențelor și asemănărilor culturale dintre țări.

La cea de-a cincea activitate de învățare-predare-formare, au participat un număr de 13 cadre didactice din cele șase țări partenere în proiect: Lituania, Estonia, Grecia, Spania, Turcia și România. Grădinița cu PP nr.1 Târgoviște a fost reprezentată de prof. Dăscălescu Tinica și prof. Popescu Florina. Activitatea a subliniat importanța dezvoltării emoționale și a creativității copiilor. În școala din Spania emoțiile și creativitatea sunt incluse în curriculum printr-un subiect numit „Educație emoțională și creativitate” care promovează, dintr-o abordare educațională, dezvoltarea emoțională și creativă a elevilor, dintr-o perspectivă integratoare și transversală. În timpul activităților de învățare, profesorii au fost introduși în diverse oportunități de antrenament, exerciții, jocuri și sarcini care vor fi utilizate pentru a desfășura activități din cadrul proiectului.

Agenda primei zile a cuprins activități desfășurate în cadrul CEIP Tagoror, unitatea de învățământ parteneră din Spania: prezentarea sistemului de învățământ din Spania; vizitarea şcolii primare şi a grupelor de grădiniță. Tot în prima zi s-a realizat evaluarea activităților derulate în cadrul proiectului din perioada octombrie-februarie, corespunzătoare celei de-a treia și a patra etapă a proiectului, stabilirea calendarului activităților care se vor derula în etapa a șasea, ultima, a proiectului în perioada februarie- aprilie 2020.

În prima zi, participanții au participat alături de copiii spanioli la o activitate desfășurată în cadrul Muzeului Carnavalului din Santa Cruz de Tenerife, au vizitat orașul La Laguna-parte important a patrimoniului cultural al Insulelor Canare și au vizitat Muzeul Științei și Planetariul.

Pe parcursul celei de-a doua zile, profesorii au participat la observarea unor activități desfășurate la grupele de grădiniță.

Profesorii au participat la un workshop în care au realizat măști de carnaval, Carnavalul din Tenerife constituindu-se într-un eveniment cultural specific Insulelor Canare, fiind considerat al doilea cel mai mare carnaval din lume. La sfârșitul zilei s-a realizat o vizită de documentare în Puerto de la Cruz și vulcanul Teide.

Cea de-a treia zi a cuprins activități care s-au desfășurat la CEIP Tagoror, au fost realizate schimburi de bune practice între partenerii din proiect.

Totodată a fost prezentat proiectul eTwinning și a fost prezentat e-book-ul ”Cartea de bucate”, realizată de către echipa din România.

Programul activității din Santa Cruz de Tenerife, Spania s-a încheiat cu distribuirea certificatelor de participare tuturor participanților.

Coordonator,

Prof. Popescu Florina

“Material realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care conţinutul informaţiei va fi folosit.”

 

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL