December 12, 2019
News Ticker

Sărbătoarea Sfântului Andrei, la Centrul de Servicii Comunitare Sfântul Andrei Gura Ocniței – Dâmbovița

Cu ocazia “Sfântului Andrei”, beneficiarii Centrului de Servicii Comunitare ,,Sfântul Andrei” Gura Ocniței, au sărbătorit ziua centrului, care poartă cu mândrie numele ocrotitorului neamului românesc ,,cel dintâi chemat”, celebrat în fiecare an în data de 30 noiembrie.

În această zi specială, un sobor de preoți a realizat un Tedeum de mulțumire, binecuvântând atât Locuințele Protejate cât și Centru de Zi ,,Anca”, după care, beneficiarii sprijiniți de salariați, au susținut un frumos program artistic, apreciat de toți cei prezenți.

În încheiere, toate persoanele cu dizabilități din cadrul centrului au primit cadouri, cu sprijinul Parohiei Gura Ocniței, Parohiei Sfântul Nifon Târgoviște, Parohiei Ochiuri, Primăriei Gura Ocniței și Primăriei Răzvad.

Centrul de Servicii Comunitare ,,Sfântul Andrei” Gura Ocniței oferă servicii specializate pentru persoane adulte cu dizabilități, în cadrul celor patru locuințe protejate, cu o capacitate totală de 33 locuri, respectiv găzduire de tip familial în sistem protejat, precum și asistență și suport pentru asigurarea unei vieți autonome și active.

De asemenea, în cadrul Centrului de zi ,,Anca” cu o capacitate de 20 de locuri, sunt furnizate servicii sociale persoanelor adulte cu dizabilități din comunitate, precum și beneficiarilor serviciului Locuințe Protejate (consiliere, recuperare, activități de petrecere a timpului liber, activități de socializare, etc.).

 

 

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.