December 11, 2019
News Ticker

Caravețeanu nu vrea să (mai) audă de găuri! Primarul din Răcari, premiat la Topul Firmelor Dâmbovițene

Cei mai buni din judet.
Presedintele m-a invitat sa particip dar si sa spun cateva cuvinte. Onorat.
“Sărut mâna, bună seara!
Sunt onorat să mă aflu astăzi aici, la acest eveniment organizat de către Camera de Comerţ șI Industrie a României – Dâmboviţa, alături de elita economică dâmboviţeana.
Mulţumesc domnului preşedinte pentru invitaţie, dar şi pentru posibilitatea de a spune câteva cuvinte în faţa celor care reprezintă motorul economiei româneşti.
Onorată asistență, elita economică dâmboviţeană, mă înclin în faţa dumneavoastră şi vă aştept să investiţi şi în Răcari, oraşul pe care vremelnic îl conduc.
Am participat în ultimii ani la evenimente similare.
De la acest microfon s-au spus multe: investiţii, facilităti, oportunităţi.
Eu nu am văzut mai nimic din ele.
Dacă se va continua în acelaşi mod nu avem nici o şansă de dezvoltare.
Dacă elitele din toate domeniile vor fi în continuare marginalizate nu o să vedem progresul.
La acest moment pot spune că sunt Marius Necredinciosul.
Până nu o să vad elite promovate nu o să fiu împăcat.
Şi Toma a refuzat să creadă că Iisus a înviat până când a putut vedea şi simţi rănile suferite de Iisus pe cruce.
Există un orgoliu în clasa politică, atotstiutoare, care nu permite apariţia în prim plan a elitelor.
Există de asemenea un imobilism în eşaloanele inferioare ale instituţiilor publice foarte greu de restructurat.
Îmi doresc şi o elită a clasei politice, recunosc, un vis greu de realizat care să ofere populaţiei un trai mai bun, să asigure apariția elitelor în toate domeniile.
Am avut o tentativă de a participa la însănătoşirea clasei politice, tentativă eşuată din păcate, sau din fericire. Nu m-am regăsit. Am făcut un pas în spate pentru care am primit critici, dar şi aprecieri.
N-am renunţat la idee şi îmi ofer toată disponibilitatea de a contribui la dezvoltarea elitelor indiferent de domeniu.
O perioadă o să auzim numai de găuri în asfalt, în buget, în exprimare.
Dar dacă şi la anu’ ne menţinem acest subiect şi nu vom sesiza schimbări majore, România are o mare problemă.
Doamnelor şi domnilor, vă urez mult succes în activitate, vă doresc să aveţi sărbători liniştite şi fericite, cu TVA-ul încasat, cu deficit cât mai mic şi cu satisfacţia că veţi fi consultaţi în marile domenii economice ale ţării.
Îmi doresc să staţi la masă cu decidenţii acestei țări pentru apărarea şi dezvoltarea cetăţii.
Altfel, parafrazându-l oarecum pe Andrei Pleșu, aş spune că doar intervenţia îngerilor ne mai poate apăra în plan economic, “cetatea”, de propriile nesăbuinţe.
Până data viitoare, să auzim numai de bine!”

Marius Caraveteanu, primarul orasului Racari.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.