November 18, 2019
News Ticker

Dâmbovițeni, la reuniunea Internațional Religious Freedom – Eastern Europe, în stațiunea Venus

În perioada 3-5 octombrie a avut loc prima masa rotundă IRF pentru România și Europa de Est. Evenimentul a fost găzduit de hotelul Inter din stațiunea Venus, deținut de Grupul Interagro.
Susținut de către Departamentul de Stat al SUA, evenimentul a fost organizat de către International Religious Freedom- Eastern Europe. Asociația IRF-EE se află sub președinția domnului Cristian Pupezescu, avându-l ca vicepreședinte pe Valentin Necseriu, ca președinte executiv pe Schiman Alexandru, iar ca secretar pe Oprin Teodor.
Masa rotundă s-a bucurat de prezența a numeroase personalități din viața religioasă, economică și din rândul societății civile. Dintre participanți îi putem enumera pe Sfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; Pastorul Viorel Iuga, Președintele Congresului Alianței Evanghelice din România și Murat Iusuf, muftiul comunității musulmane românești. Pe lângă aceștia la discuții au mai participat preoți militari, primari, diplomați, înalți reprezentanți ai guvernelor din SUA, Bulgaria, Muntenegru și România. Dintre aceștia îi enumerăm pe Titus Corlățean, Vicepreședintele Senatului din România, Greg Mitchell, Președintele IRF Washington, Kirsten Evans, Director al Centrului pentru Credințe și Inițiative de Oportunitate din cadrul US Agency for International Development (USAID), Cristina Li, consilier la USAID, Muhammad Latif de la Office of American Schools and Hospitals Abroad (ASHA), Căpitanul Capelan Wayne MacRae, de la Statul Major al Pentagonului, Ivaylo Marinov, reprezentant al Ambasadei Bulgariei la București și Veliko Milonjic, director în Ministerul de Externe din Muntenegru.
România a fost aleasă ca prima gazdă și centru al IRF Eastern Europe pentru armonia religioasă și interetnică de care se bucură, realitate subliniată în repetate rânduri de către cei ce au luat cuvântul în cadrul conferinței.

Mulțumesc președintelui IRF Eastern Europe, domnul profesor Cristian Pupezescu, pentru invitația la acest eveniment la care am avut și bucuria de a asigura traducerea dialogului intre partea americană si cea română.

International Religious Freedom (IRF) Roundtable din Washington, D.C. este o platformă care s-a dovedit a fi de success în a aduce oamenii împreună — în ciuda profundelor diferențe politice și teologice — cu scopul de a crea înțelegere reciprocă, respect, încredere și sprijin între cetățeni, grupuri și guverne.
Încă de la prima întâlnire ce a avut loc în ianuarie 2010, platforma s-a dezvoltat ca un model multi-confesional, incluziv, de bună guvernare și egalitate între cetățeni, fiind acum replicat în întreaga lume. Mesele rotunde de tip IRF pun accent pe sporirea Comunicării (Communication), Cooperării (Cooperation) și Coordonării (Coordination), care au ca rezultat pozitiv Schimbarea (Change) – acest ciclu este cunoscut și ca “cei 4 C”.
Participanții fiecărei mese rotunde a IRF:
• sunt de acord cu articolul 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care oferă un punct comun de plecare și o înțelegere mutuală de la care să se dezvolte: „ Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conştiintă şi religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alţii, atât în mod public, cât şi privat, prin învăţătură, practici religioase, cult şi îndeplinirea riturilor.”
• susțin Principiile Promovării Globale a Libertății Religioase de la Taipei (Taipei Principles for Global Religious Freedom Advocacy). Notă: aceste principii au fost elaborate și agreate de participanții la „Dialogul societății civile privind asigurarea libertății religioase în regiunea Indo – Pacifică” un forum regional pentru libertatea religioasă organizat în martie 2019 ca rezultat al primei reuniuni pentru avansarea libertății religioase – Ministerial to Advance Religious Freedom, organizat de Departamentul de Stat al SUA.
• își iau angajamentul de a susține și apăra libertatea de conștiință și religie a tuturor persoanelor prin respingerea categorică și exprimarea împotriva bigotismului, discriminării, hărțuirii și violenței, pentru a contribui astfel la crearea unei societăți echitabile pentru toți. Notă: acest angajament a fost popularizat de Ahmed Shaheed, Raportor special al ONU privind Libertatea de Religie sau Credință.
• se obligă a condamna și respinge orice fel de violență religioasă sau violență direcționată asupra civililor.

 

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.