
Viitorul sună foarte bine la secția de atletism a Clubului Sportiv Târgoviște! Una dintre marile speranțe ale clubului nostru, Andreea Dinu s-a prezentat excelent în finala Campionatului Național pentru copii 1, găzduită de stadionul Iolanda Balaș Soter din București, la sfârșitul săptămânii trecute. În urma unor evoluții pe măsură, micuța sportivă a Clubului Sportiv a devenit dublă campioană a României, în probele de 200 metri și 300 metri. În prima probă, Andreea a obținut aurul după ce acele ceasului s-au oprit la 27.12, iar în a doua probă, acestea au staționat la 42.80. Dubla campioană a României este originară din localitatea Bunget și se prezintă ca fiind una dintre marile speranțe ale atletismului dâmbovițean.
O altă atletă care a reprezentat CS Târgoviște la Campionatul Național pentru copii 1 a fost și Maria Balache. Aceasta s-a clasat pe locul 7 la 200 metri și pe 6 în proba de lungime. Naționalele de copii 1 au reprezentat primul concurs oficial în aer liber la care a luat parte Maria.
Rezultatele înregistrate de micile atlete ale clubului nostru pe pista stadionului din capitală au mulțumit din plin staff-ul tehnic. “Ceea ce au realizat aceste sportive mă bucură din plin. Rezultatele lor mă onorează. Andreea este un copil de aur care a muncit enorm în ultima perioadă. A tras din greu până a ajuns dublă campioană a României. De asemenea, Maria este și ea o sportivă de viitor. Aceste Naționale au reprezentat primul concurs oficial la care a luat parte. Am mare încredere în potențialul său”, ne-a declarat Desdemona Banu, antrenoarea celor două sportive.
Sursa- cstargoviste.ro
Leave a Reply