May 26, 2019
News Ticker

Jandarmeria Dâmbovița! Măsuri de Ordine Publică la meciul de fotbal ASFC Pucioasa – FC Universitatea Craiova 1948 SA


Efective de jandarmi dâmboviţeni și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Ploiești vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării meciului de fotbal dintre echipele FC PUCIOASA și U CRAIOVA 1948 SA, care se va disputa sâmbătă,        16 martie a.c., începând cu ora 15.00 pe Stadionul “Dumitru Tică Popescu” din orașul Pucioasa.

Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a partidei pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea meciului.

Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctului de intrare în stadion, recomandăm spectatorilor să vină la meci începând cu ora de deschidere a porţii de acces şi să aibă un comportament civilizat pe timpul afluirii/defluirii.

Alte aspecte de interes – Spectatorilor le este interzis:

  • să pătrundă în stare vădită de beție sau să consume băuturi alcoolice pe stadion;
  • să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice pe stadion,
  • să introducă în stadion inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
  • să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
  • să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor;
  • să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă sau sa ameninţe cu acte de violenţă;
  • să îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii cu intenţia de a împiedica identificarea;
  • să refuze părăsirea imediată a stadionului, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine;
  • să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a stadionului;
  • să efectueze fără drept orice operațiuni cu articole pirotehnice;
  • să pătrundă fără drept, prin orice mijloace, pe suprafaţa de joc.

Jandarmeria recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente şi să dea dovadă de spirit de fairplay, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la tulburarea ordinii publice.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.