Astăzi se împlinesc 146 de ani de la nașterea celui mai important om politic român al secolului XX: Iuliu Maniu – președinte al partidului Național Țărănesc (1926-1933 și 1937-1947), de trei ori prim-ministru al României între 1928 și 1933, preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei și membru de onoare al Academiei Române începând din 7 iunie 1919.
– a avut un rol important şi în acţiunea memorandiştilor din perioada 1892 – 1895: împreună cu Pompiliu Dan a redactat manifestul „Către poporul român din Ardeal şi Ţara Românească
– în 1897, la vârsta de numai 24 de ani, este ales în Comitetul de conducere al PNR
– a fost ales în 1906 deputat în Parlamentul din Budapesta
– a refuzat să semneze declaraţia cerută de guvernul de la Budapesta prin care se solicita intrarea României în război alături de Austro-Ungaria, iar în iunie 1915 autorităţile maghiare au decis să fie încorporat în armata austro-ungară și trimis pe front. Aceasta a fost o răzbunare personală a primului-ministru austro-ungar, István Tisza. În calitate de jurist-consult al Mitropoliei de la Blaj, Iuliu Maniu era scutit de la efectuarea serviciului militar. În plus, având deja 42 de ani, Maniu depășea vârsta maximă de recrutare (40 de ani)
– a participat hotărâtor la pregătirea unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat
– a fost trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorității române din Transilvania, înființând la 30 octombrie 1918 la Viena, Consiliul Național al Românilor din Transilvania
– pe 14 noiembrie 1918 a pus capăt negocierilor dintre CNR și Oszkar Jaszi, reprezentantul Budapestei, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria, spre unire cu restul teritoriilor românești (Vechiul Regat).
– s-a numărat printre organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a decis unirea Transilvaniei cu Regatul României
– pe 2 decembrie 1918 a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind totodată și funcția de ministru de interne, reușind integrarea rapidă a administraţiei din Transilvania în cea a României reîntregite.
Adversar al dictaturilor de orice fel, Iuliu Maniu a dus o luptă neîncetată împotriva asupririi românilor din Ardealului românesc de către regimul austro-ungar, împotriva dominaţiei lui Ionel Brătianu în viaţa politică, a dictaturii regelui Carol al II-lea şi împotriva sovietizării ţării de către autorităţile comuniste
Pe 8 ianuarie 1938, cu ocazia împlinirii a “65 de ani de când ni l-a trimis Providența: mântuitor de neam robit și apărător de țară”, Seniorul Corneliu Coposu publica în ziarul România Nouă articolul Aniversare, dedicat Sfinxului de la Bădăcin:
“S-ar putea zice că trăiește în absolutul omenesc al noțiunii de timp, sub specia veșniciei. Desfide tot ce e omenesc. Voința lui extraordinară a sfărâmat lanțul sclaviilor trupești; a scuturat balastul inoportun și povarnic al materiei. El este robul credincios și statornic al dragostei de popor. Aceasta e singura lui pasiune, unica preocupare, ce poate fi semnalată în toate actele vieții lui binecuvântate.
Iuliu Maniu nu trăiește decât prin viața publică. Toată energia, toate facultățile lui și le cheltuiește cu generozitate superbă și impetuoasă, în interesul neamului său.” – Corneliu Coposu.
sursa: Marius Andrei
Leave a Reply