July 21, 2019
News Ticker

Jandarmeria Dâmbovița! Sprijin pentru 2 familii din Suceava, în Munții Bucegi

jandarmii montani

Jandarmii montani de la Postul Peștera au intervenit luni în sprijinul a două familii aflate în dificultate în Munții Bucegi.

Turiştii, patru adulţi şi un copil minor în vârstă de 3 ani, din judeţul Suceava intenționau să ajungă la un loc de cazare din zona Peştera.

La un moment dat, în zona „Plaiul Mircea” nu au mai putut continua deplasarea cu cele două autoturisme, din cauza gheții formate pe drumul practicat (DJ 714, între Bolboci și Cheile Tătarului).

Jandarmii montani au intervenit prompt pentru sprijinirea acestora, le-au deblocat autovehiculele și i-au însoțit pentru a ajunge în siguranță la Peştera, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol.

 Turiştii aflaţi în dificultate în diferite zone din Munții Bucegi pot apela cu încredere numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a solicita sprijinul jandarmilor montani.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.