December 13, 2018
News Ticker

ISU Basarab I Dâmbovița! Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, supravegheată de pompieri, la Târgoviște


În perioada 10 – 11 august, Arhiepiscopia Târgoviştei organizează la Catedrala Arhiepiscopală şi Mitropolitană din Târgovişte manifestările dedicate sărbătoririi Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti.

Ca în fiecare an, la acest important eveniment religios se anunţă participarea unui număr foarte mare de credincioşi, iar pentru siguranţa participanţilor, în zilele de 10 şi 11 august, un echipaj de intervenţie (cu o autospecială de stingere) şi un echipaj SMURD (cu ambulanţă) de la Detaşamentul de Pompieri Târgovişte vor asigura intervenţia operativă în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.

Cadre ale Inspecţiei de Prevenire desfăşoară, în această perioadă, activităţi de informare preventivă şi verificări privind asigurarea măsurilor preventive ce se impun la desfăşurarea unui astfel de eveniment cu public numeros.

Pentru ca această mare sărbătoare religioasă să se desfăşoare în condiţii de  linişte şi siguranţă, I.S.U.„Basarab I” Dâmboviţa recomandă respectarea următoarelor reguli:

  • parcarea autovehiculelor persoanelor care participă la eveniment se face astfel încât să nu blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie;
  • aprinderea şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens;
  • pe timpul slujbelor, fiecare credincios va avea grijă să protejeze persoanele din imediata apropiere de flacăra lumânărilor, pentru a preîntâmpina aprinderea articolelor de îmbrăcăminte sau a părului.
Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.