November 16, 2018
News Ticker

Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan: “Chindia va fi una dintre principalele favorite la promovare!”



elefant.ro

Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, apreciază că, în sezonul viitor, echipa fanion a județului, Chindia Târgoviște, va fi una dintre principalele favorite la promovare și că proiectul fotbalistic târgoviștean va continua cel puțin în aceleași condiții financiare, cu susținere substanțială din partea celor 2 asociați, Primărie și Consiliul Județean Dâmbovița.

Am fost la stadion a doua zi după meciul retur cu Voluntari și i-am încurajat pe băieții noștri. Le-am spus “Capul sus ! Voi sunteți eroii noștri și de-acum înainte s-a născut o mare echipă la Târgoviște !” Am demonstrat că echipa noastră are valoare, că ne putem bate cu echipele din primul eșalon, dar că numai lipsa de experiență și emoțiile mizei confruntării au condus la un deznodământ nefericit. Dubla cu Voluntari nu trebuie să-i demotiveze și să privească cu încredere și speranța către viitor. Vom continua proiectul fotbalistic cel puțin în aceleași condiții, pentru că târgoviștenii, dâmbovițenii au dovedit că apreciază fotbalul și iubesc echipa noastră. Vă asigur că Chindia Târgoviște tot va promova și va promova direct, fără baraj. Eu, când am venit la Primărie, Chindia era prin Liga a 3-a, iar acum ne batem la promovare! “, a declarat Daniel Cristian Stan – primarul municipiului Târgoviște la emisiunea Riposta!, la Columna TV.

Pe de altă parte, primarul Târgoviștei a părut deranjat de faptul că Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița nu figurează pe tricourile jucătorilor, în calitate de principali finanțatori ai Chindiei Târgoviște.

Nu mi se pare normal ca Primăria și Consiliul Județean Dâmbovița să nu apară pe tricourile jucătorilor Chindiei! E foarte bine că apare și o firmă, dar fiecare, după contribuția financiară alocată echipei de fotbal“, a adăugat primarul Târgoviștei.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.