April 23, 2018
News Ticker

Arhiepiscopia Târgoviștei! Slujba Învierii Domnului, la Mitropolia Târgoviștei

Pe platoul din faţa Catedralei din Târgovişte, mii de credincioși au participat la slujba Învierii Domnului, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, după care, au luat parte și la Sfânta Liturghie, din interiorul sfântului locaș.
Tot în Catedrala eparhială, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit și slujba a doua a Învierii (Vecernia din ziua de Paști), în cadrul căreia s-a citit Sfinta Evanghelie în mai multe limbi. La aceste momente liturgice au luat parte: Pc. Părinte Vicar Eparhial, Părinţii Consilieri de la Centrul Eparhial, profesori de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității “Valahia” și Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur”, părinții protopopi şi preoţi din municipiul Târgoviște.
În a doua parte a zilei, a avut loc, la Reşedinţa Mitropolitană, obișnuita recepție pascală, la care au luat parte slujitorii mai sus amintiți, precum și preoţi din protoieriile Eparhiei, alături de stareți și starețe de mănăstiri. Ca dar pascal, Corala Catedralei Mitropolitane a oferit celor prezenți un concert, după care, Pc. Pr. Leonte Sumedrea, directorul Cantinei Sociale a Arhiepiscopiei Târgoviștei, a rostit cuvântul festiv.
În cuvântul său de învăţătură, la Catedrală şi la Reşedinţă, Înaltpreasfinţia Sa a aprofundat semnificațiile teologice și duhovnicești ale Învierii Domnului, accentuând caracterul de solidaritate, comuniune, speranță și lumină al sărbătorii.
Sf. Paști reprezintă esența credinței creștine, piatra de temelie a Bisericii și cel mai important reper istoric al lumii, în afara căruia istoria omenirii nu-și poate găsi vreodată rostul.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

UA-109162589-1