October 16, 2018
News Ticker

Administrația locală din Titu NU cedează gratuit teren pentru extinderea gropii de gunoi


Consiliul Local Titu, întrunit în şedinţă extraordinară de lucru, vineri – 16 februarie 2018, a respins proiectul de hotărâre privind transmiterea către Consiliului Judeţean Dâmboviţa, cu titlu gratuit, a unei suprafeţe de 4,5 hectare situată în zona gropii de gunoi.

Votul nu a fost unanim. S-au exprimat pentru renunţarea la respectivul teren, în favoarea administraţiei judeţene, cei 4 aleşi PSD şi s-au abţinutcei 13 consilieri liberali, care au girat astfel demersurile primarului Traian Niculae de a nu înstrăina patrimoniul oraşului.

Edilul a anunţat, încă din toamna anului trecut, că nu va fi de acord cu un astfel de proiect, decât în situaţia în care va obţine pentru locuitori facilităţi la plata taxei de habitat, având în vedere că la Titu sunt depozitate gunoaiele colectate din 37 de localităţi din sudul judeţului. A mai cerut primarul Traian Niculae Consiliului Judeţean şi săplătească o taxă anuală pentru cele 4,5 hectare de teren, bani care să fie utilizaţi pentru întreţinerea drumurilor, întrucât sunt afectate de maşinile care transportă deşeurile menajere.

Şeful administraţiei de la Titu ne-a declaratcă nu va ceda, indiferent câte presiuni se vor face asupra dumnealui. Şi s-au făcut destule! A încercat să-l convingă să-şi schimbe abordarea chiar şi ministra Graţiela Gavrilescu, de la mediu, aflată, săptămâna trecută, în vizită de lucru în judeţ. Patrimoniul oraşului trebuie să rămână al oraşului, spune Traian Niculae şi este susţinut de o largă majoritate de cetăţeni! Dacă vechea echipă aflată la conducerea Primăriei Titu a dat Consiliului Judeţean, în 2005, cu titlu gratuit, 7 hectare de teren în zona gropii de gunoi, nu înseamnă că şi acum trebuiesă se procedeze la fel, indiferent că se invocă riscul de a se pierde un proiect european de management integrat al deşeurilor!

Raţiunea edilului TraianNiculae este simplă. Oraşul Titu este membru al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) şi îşi plăteşte cotizaţia, lafel ca toate celelalte localităţi din judeţ, cu toate că a avut şi un aport în natură, respectivcele 7 hectare de teren predate Consiliului Judeţeanîn 2005 pentru a se construi groapa de gunoi ecologică, unde se aduc acum aproximativ 180-200 tone de deşeuri zilnic. Având în vedere aceste aspecte şi faptul că depozitul de gunoi îi afectează doar pe locuitorii oraşului Titu, nu şi pe oamenii din celelalte localităţi membre ADI, este firesc ca acestora să li se acorde nişte facilităţi.

Sursa – gazetadetitu

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.