October 18, 2018
News Ticker

Sărbătoarea tradiționalului Hram al Facultății de Teologie din cadrul Universității Valahia Târgoviște


Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a participat, la sărbătorirea tradiționalului hram al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște.

Evenimentul, la care au participat: Părintele Vicar Eparhial, Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, profesorii și studenții facultății, a debutat, în prima parte a zilei, cu Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgoviște, oficiată de către Pr. prof. univ. dr. Marian Vîlciu, Decanul facultății, împreună cu toți părinții profesori, iar la final, omilia a fost rostită de către Pc. Pr. conf. univ. dr. Petre Comșa.

După aceea, la Centrul Internațional de Conferințe al Universității Valahia din Târgoviște, a avut loc un moment științific, în cadrul căruia Dl. Conf. univ. dr. Ion Marian Croitoru a ținut o prelegere despre actualitatea teologiei Sfinților Trei Ierarhi, cu această ocazie având loc dezbateri cu privire la tema prezentată, iar Corul facultății a oferit un concert cu piese religioase, naționale și populare. Sărbătoarea s-a încheiat cu agapa frățească, la care au luat parte toți cei prezenți la ceremoniile festive de pe parcursul zilei.

Înaltpreasfinția Sa, atât la Catedrală, cât și în cadrul evenimentului științific, a vorbit despre rolul teologic și misionar al vieții și activității Sfinților Trei Ierarhi, evidențiind deschiderea lor spre lumea culturii, ca spațiu misionar-pastoral privilegiat, dar și rolul lor de creatori de teologie, deschizători de drumuri în gândirea creștină, înnoitori și organizatori ai vieții bisericești, precum și apărători ai ortodoxiei credinței, ceea ce le conferă o deosebită actualitate, făcându-i modele demne de urmat pentru noi astăzi.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.