Proiectul privind construcția noului stadion de la Târgoviște, în zona fostei Unități Militare de la Gară, a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de Investiții (CNI), urmare a ședinței Consiliului Tehnico-Economic (CTE) și a fost analizat în ședința pregătitoare a CTE din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Pe data de 25 octombrie, de la ora 10:00, proiectul construcției noului stadion de la Târgoviște va fi actualizat în cadrul reuniunii Comitetului Interministerial de la sediul CNI, cu participarea reprezentaților Ministerului Fondurilor Publice și ai Ministerului Dezvolatrii Regionale, sub coordonarea CNI, iar, după avizarea interministerială, CNI va iniția procedura de achiziție a realizării studiului de fezabilitate.
“Pe 25 octombrie nu voi putea participa la festivitățile dedicate sărbătoririi Zilei Armatei Române, pentru că voi fi prezent la ședința de la CNI pentru a susține cauza construcției noului stadion“, ne-a declarat Alexandru Oprea – Președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Valoarea estimativă a investiției este de aproape 134 milioane lei (29,3 milioane euro), noul stadion va avea o capacitate de 15.000 de locuri, iar investiția va cuprinde stadion de fotbal, pista de atletism, cu posibilitatea organizării unor meciuri de rugby.


Leave a Reply