
Precizie, stăpânire de sine și promptitudine sunt doar trei dintre calitățile de care au dat dovadă jurnaliștii care au participat, la Cupa Jandarmeriei la Tir pentru Mass-media.
Competiția a fost organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean “Mircea cel Bătrân” Dâmbovița în poligonul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri.
Jurnaliști din presa audio-vizuală, scrisă și on-line, reprezentând Partener TV, MDI TV, Columna TV, Incomod Media, Gazeta Dâmboviței, Ripostapenet și Punctul Zero au răspuns învitației de a participa la ediția din acest an.
După instructajul de folosire a armei, pistolul “Carpați”, model 1974 și 6 cartușe de reglaj trase rapid pentru a se obișnui cu arma, s-a dat startul competiției. La ordin participanții au adoptat poziția de tragere “pentru luptă în picioare” și au luat ținta în vizor de la 15 metri.
Jurnaliștii s-au descurcat destul de bine în mânuirea pistolului, iar șansa și stăpânirea de sine au condus la stabilirea clasamentului final.
Astfel, cel mai mare punctaj l-a obținut Ștefan HUZUI – Partener TV, ocupând locul I cu 51 de puncte, locul al doilea l-a ocupat Mihail EREMIA – MDI TV cu 50 de puncte, iar pe locul al treilea s-a clasat Eduard GĂISEANU – MDI TV cu 45 de puncte.
Titlul de “vestitor al păcii” a fost adjudecat de Marin ZAMFIROIU de la Columna TV.
La ceremonia de premiere colonel MATEI Viorel, împuternicit inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița a mai acordat și diplome de participare, adresând mulțumiri reprezentanților mass-media pentru implicarea în concursul de tir, buna colaborare și reflectarea cu obiectivitate a imaginii Jandarmeriei Dâmbovița.
Competiţia s-a înscris în cadrul acţiunilor dedicate sărbătoririi a 167 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române (3 aprilie 1850).
Leave a Reply