
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi cei de la Formaţiunea Rutieră Găeşti au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, în special a celor produse pe fondul indisciplinei pietonale.
Poliţiştii au constatat 5 infracțiuni la regimul rutier și au aplicat 112 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.200 de lei.
Din totalul amenzilor, 8 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind normele de conviețuire soacială, ordinea și liniștea publică.
De asemenea, 102 pietoni au fost amendați după ce au fost depistaţi în timp ce traversau drumul public prin loc nepermis sau se deplasau pe partea carosabilă deşi aceasta era prevăzută cu trotuar.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 5 permise de conducere.
Polițiștii au depistat trei bărbați în timp ce conduceau pe raza județului autoturisme ale căror autorizații provizorii de circulație erau expirate.
Pe numele lor au fost întcmite dosare penale pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație ori conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii.
Leave a Reply