Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acționat pe raza județului pe linia verificării respectării prevederilor legale privind comerţul cu tutun, alcool sau produse derivate.
Astfel, au fost organizate 51 de acțiuni, în cadrul cărora polițiștii au instituit 17 filtre și au verificat 110 societăți comerciale.
În urma neregulilor descoperite, au fost constatate 3 infracţiuni de natură economică şi au fost aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 43.500 de lei.
Ca măsură complementară, poliţiştii au indisponibilizat 15.850 de litri de alcool și 8.700 de țigarete, precum și 11 instalații artizanale pentru fabricarea alcoolului.


Leave a Reply