November 10, 2026
News Ticker

Poliţia Dâmboviţa! 2 persoane, cercetate pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat doi bărbați de 45 și 62 de ani, ambii din Târgoviște, în timp ce dețineau la domiciliu două pistoale de autoapărare, supuse autorizării.

În urma verificărilor efectuate a reieşit că, deşi valabilitatea permiselor de port armă era expirată, aceștia nu au predat armele la un armurier autorizat, în conformitate cu prevederile legale.

De asemenea, un alt bărbat a fost depistat de polițiștii din Titu în timp ce deținea o armă cu aer comprimat, deși valabilitatea permisului de port armă era expirată.

Pe numele celor trei, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, iar armele și munițiile deţinute ilegal au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, faţă de aceștia s-a dispus şi măsura anulării dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL