Liderii Alianței Liberalilor și Democraților, Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin, alături senatorii Varujan Vosganian și Daniel Barbu, fostul secretar de stat din cadrul Ministerului Energiei Cătălin Beciu și avocatul Remus Borza au prezentat programul economic pe care ALDE îl propune românilor: „România a 7-a putere economică a Europei”. Lansarea programului economic al ALDE a avut loc la Athenee Palace Hilton București, în prezența mai multor politicieni, oameni de afaceri și reprezentanți ai mass-media.
Ideile principale ale programului „România a 7-a putere economică a Europei” au fost prezentate de către senatorul Varujan Vosganian, care a explicat cele trei principii fundamentale care au stat la baza realizării programului economic: „Primul. Identificarea tuturor resurselor pe care le are România. România nu e o ţară săracă. România are multe resurse, care fie sunt neglijate, fie sunt irosite, fie sunt canalizate pe o direcţie greşită, fie sunt victimele unei decizii politice crispate şi ale unei voinţe politice vlăguite sau care, înainte de a face un pas înainte, se uită întâi în spate să vadă ce zic alţii.
Al doilea pas este utilizarea eficientă a resurselor, pornind de la proiecte ambiţioase, curajoase şi care se bazează pe încrederea dintre autoritatea centrală şi locală, partenerul economic şi populaţie. Noi propunem aici un program amplu de investiţii pe care o să vi-l prezint pe scurt.
Al treilea pas, este să poată mări potenţialul economic şi performanţa economică pe o viziune pe termen lung, deci în slujba tinerei generaţii. La urma urmei, tânăra generaţie e finalitatea acestui plan. Tânăra generaţie cu oportunităţi, cu spirit antreprenorial şi cu încrederea în locurile în care ea s-a născut şi s-a educat”.
Copreședintele ALDE Daniel Constantin a subliniat soliditatea programului economic, care se bazează pe măsuri concrete de finanțare: „Ne-am propus ca aceste măsuri pe care le prezentăm să le transformăm în perioada imediat următoare în potențiale legi, care să fie discutate, dezbătute și aprobate la nivelul Parlamentului. Pentru că indiferent cine va guverna, cred eu, că avem nevoie de aceste măsuri.
Primul lucru, pe care cred că trebuie să-l transmitem din toate punctele de vedere, economic, politic, cum vreți dvs. este legat de esența măsurilor pe care le-am văzut mai devreme. Și anume, că noi ne propunem ca în perioada imediat următoare, să venim pe această creștere economică, pe care am văzut-o în ultimul timp, cu un lucru fundamental. Să venim cu un program solid de investiții. (…) De aceea cred eu, că acele 100 de miliarde pe care ni le-am propus în următorii patru ani de zile, sunt important a fi începute, a fi implementate din anul 2017. Anul 2016 este un an în care, din păcate, nu ne-am putut baza pe investiții foarte multe”.
Copreședintele ALDE Călin Popescu – Tăriceanu a spus că: „Ideea noastră de bază este următoarea: bunăstarea nu poate fi disociată așa cum a spus și Daniel Barbu de libertate și de democrație, dar în același timp liberatea economică și democrația trebuie să creeze bazele unei dezvoltări durabile. Deci, dacă vrem să facem promisiuni, întâi trebuie să asigurăm premizele unei creșteri economice solide și sustenabile. Și de aceea programul nostru se bazează pe aceste elemente- cheie. Cum asigurăm creșterea economică? Nu vreau ca renumele pe care ni l-am căpătat în perioada în care am fost la guvernare, când am asigurat după cum ați văzut din grafice, perioada cea mai înfloritoare a economiei românești, perioadă care a devenit de referință pentru întreprinzători – astăzi de dimineață vă pot spune că am avut o mare plăcere că ne-am întâlnit cu cele mai importante firme franceze din România. Mici. Una din ele nu face decât 3% din PIB-ul României, bănuiesc că știți la cine mă refer, este vorba de Renalult-Dacia. Și toți au spus, da , într-adevăr este o perioadă de referință perioada 2004-2008, dar această perioadă de referință nu este numai pentru întreprinzători. Este și pentru cetățeni pentru că efectele creșterii economice s-au văzut în buzunarele oamenilor. Ce a spus Daniel Constantin și îi mulțumesc că a anticipat subiectul, unde sunt astăzi banii din creșterea economică? Avem 6% creștere economică. Unde sunt banii domnule Cioloș, domnule Iohannis? Unde sunt banii?”


Leave a Reply