Tineretul ALDE s-a întrunit, la acest sfârșit de săptămână, la Sinaia pentru a participa la Academia Liberală, în cadrul căreia au loc stagii de pregătire politică pentru tinerii ce vor reprezenta viitoarea clasă politică a României. Principalul scop al acestei întâlniri, sub egida Academiei Liberale, a fost educația politică. Cu această ocazie a fost luată în discuție situația creată zilele trecute de către senatorul ALDE Vasile Nistor, care a continuat să posteze în spațiul public o serie de neadevăruri cu privire la organizația de tineret a partidului.
În acest context, ne dezicem de toate declarațiile domnului Nistor, sau ale unor foști membri ai TLDE, și nu acceptăm ca organizația de tineret ALDE să fie folosită în interesele personale ale unor indivizi precum domnul senator, fără decență și verticalitate politică.
Aceste atacuri din spațiul public vin din partea unor persoane de o moralitate reprobabilă, care încearcă prin atacurile la adresa ALDE să-și negocieze locuri în alte partide pentru alegerile parlamentare. Pe această cale, membrii TLDE anunță public că nu tolerează astfel de persoane în cadrul organizației, care au trădat spiritul liberalismului autentic reprezentat de ALDE.


Leave a Reply