November 9, 2026
News Ticker

Am avut dreptate! Călin Oros, rectorul UVT, candidat ALDE la Camera Deputaţilor

Rectorul Universității Valahia conf. univ. dr. Călin Oros va deschide lista candidaților ALDE Dâmbovița, pentru Camera Deputaților. Călin Oros crede în proiectul Alianței Liberalilor și Democraților, pe care îl suține, și s-a alăturat echipei care pune la punct strategia partidului pentru alegerile parlamentare, în domeniul educației. Un reprezentant de marcă al mediului academic din Târgoviște, Călin Oros este unul dintre numele noi care s-au alăturat proiectului ALDE, în ultima perioadă.

Copreședintele ALDE Daniel Constantin salută implicarea alături de Alianța Liberalilor și Democraților a rectorului Universității Valahia:

„Noi, cei din ALDE, am înțeles că investiția pe care o facem astăzi în educație influențează direct viitorul și prosperitatea României. Nu putem vorbi despre educație fără să implicăm alături de noi profesioniști, oameni care au făcut carieră la catedră, oameni care și-au dedicat viața instruirii didactice. Mă bucur că, după Sorin Cîmpeanu, un alt rector se alătură astăzi echipei noastre. Călin Oros are experiența si mai ales, verticalitatea pe care românii o așteaptă și o admiră deopotrivă într-un politician. În viitorul Parlament avem nevoie de oameni cu viziune și cu mult curaj pentru a schimba lucrurile care ne afectează pe noi și pe copiii noștri”.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL