November 10, 2026
News Ticker

AJF Dâmbovița! O mare de copii fotbaliști a luat cu asalt orașul Găești!

🎉⚽️🏃‍♂️ 1 octombrie 2023. Un moment cu frumoase trăiri, pentru cei 600 de copii prezenți la o sărbătoare a fotbalului juvenil dâmbovițean, pe segmentul de vârstă 7-10 ani. O bucurie comună, la care și-au mai adus contribuția zeci de antrenori specializați, dar și mulți, foarte mulți apropiați ai celor mici.
🎉⚽️🏃‍♂️ O mare de copii fotbaliști, entuziaști și entuziasmați, au luat cu asalt orașul Găești, într-o zi superbă de toamnă, cu miros de strugure copt. Molipsitoare, bucuria lor i-a curprins rapid și pe însoțitori, poate mai emoționați decât prichindeii.
🎉⚽️🏃‍♂️ Timp de multe ore, peste 8, s-a jucat fotbal non-stop, pe terenuri și la porți de dimensiuni diferite, în ropotele de aplauze ale asistenței. A fost debutul unei competiții de poveste, Interliga Dâmbovița, organizată pentru prima dată în istorie la nivel județean.
🎉⚽️🏃‍♂️ Și-au probat calitățile fotbalistice copii reprezentând cluburile dâmbovițene Progresul Găești, Viitorul Petrești, Unirea Bucșani, Golden Dribling Pucioasa / FC Pucioasa / Flacăra Moreni, Luceafărul Târgoviște, Kinder Târgoviște / Kinder 2 Târgoviște, Phoenix Târgoviște, Olimpia Picior de Munte și CSM Fieni.
🎉⚽️🏃‍♂️ Interliga Dâmbovița (Patru campionate într-unul singur) va trece și prin alte localități dâmbovițene, precum Fieni, Pucioasa, Bucșani, Viișoara, Doicești sau Târgoviște. Următorul turneu va avea loc la Fieni, pe 22 octombrie.
🎉⚽️🏃‍♂️ Copiii prezenți la evenimentul de la Găești au rămas cu amintiri prețioase. S-au bucurat de fotbal, de mișcare, de atmosferă, și-au făcut prieteni noi, pe care îi vor revedea peste trei săptămâni, la poalele Munților Leaota.
❤️ O zi minunată! O lume minunată! Copii minunați! ❤️
sursa – AJF Dâmbovița

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL