November 10, 2026
News Ticker

Corneliu Ștefan! Vreau să înființez o Asociație Sportivă, alături de Primăria Moreni!

Parteneriat Consiliul Județean Dâmbovița – Primăria municipiului Moreni, în sprijinul echipei de fotbal Flacăra Moreni, după modelul Chindia Târgoviște! Asta vrea Corneliu Ștefan, un ajutor care să marcheze împlinirea a 100 de ani de existență a clubului Flacăra Moreni.

“Vreau să-i propun domnului Primar al Municipiului Moreni, domnul Constantin Dinu, colegul meu, să realizăm o Asociație Sportivă, așa cum avem la Chindia Târgoviște. Vreau să realizez această Asociație, în care să fie Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Municipiului Moreni, care are astăzi echipă și Baza Sportivă de la Moreni, și poate atragem și niște sponsori privați, iubitori ai fenomenului sportiv, să vină alături de noi. Voi înființa cât mai repede această Asociație, iar în luna august, când se împlinesc 100 de ani de la înființarea echipei, să vin și să ajut echipa din punct de vedere financiar, pentru a încuraja fenomenul sportiv și echipa de la Moreni. Știm că sunt foarte mulți iubitori de fotbal la Moreni, echipa a participat și în Cupa UEFA, a jucat cu FC Porto, este o echipă cu tradiție, cum nu știu dacă mai avem în județul Dâmbovița“, a precizat Corneliu Ștefan – Președinte Consiliul Județean Dâmbovița, la TV Online Riposta pe Net Târgoviște și damboviteanul.com.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL