November 10, 2026
News Ticker

Scandal în CLO Fieni! Aleşii PNL, acuzaţi că blochează amenajarea unei parcări

În ședința extraordinară de consiliu local, având pe ordinea de zi rezilierea celor trei contracte de închiriere pentru chioșcurile din fața Complexului Depcom, necesar indubitabil în vederea demarării lucrărilor la amenajarea parcării auto pe platoul din fața Complexului Depcom, consilierii PNL, în frunte cu fostul primar, au votat contra acestui proiect de interes local și foarte necesar pentru fluidizarea circulației rutiere în acea zonă. În ședința anterioară au votat contra, întrucât au considerat că nu există proiect tehnic (UAT Fieni a intenționat să amenajeze parcarea cu cheltuieli mai mici care nu implicau și plata proiectului tehnic), însă în această ședință existau toate condițiile tehnice, financiare, procedurale pentru a se vota acest proiect important, inițiat de noua conducere UAT Fieni, consilierii PNL neavând nici un motiv plauzibil să nu voteze acest proiect. Ceea ce întrece orice regulă a bunului simț este faptul că la interpelarea doamnei director Dogaroiu Niculina cu privire la gestul consilierilor PNL, acesteia i s-au adus injurii în plenul ședinței de către consilierul PNL Gheorghe U.

 În viitoarea ședință de consiliu local, care va avea loc săptămâna viitoare, cetățenii de bună credință sunt rugaţi să se înscrie pe ordinea de zi, la secțiunea Diverse, și să solicite acestor consilieri motivul pentru care se opun proiectelor necesare orașului, primarul având dreptul să invite cetățeni în ședința de consiliu în legătură cu proiectul inițiat, ședința fiind publică.

20161102_14_1

Foto: newsbv.ro

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL