Sărbătoarea dragostei la români, Dragobetele, se aniversează în fiecare zi de 24 februarie, îmbinând tradiția, patriotismul, dragostea, izvorând din frumusețea sufletului de român.
Primăria Fieni își propune să serbeze românește această zi, ocazie cu care vor fi derulate mai multe activități ce se vor desfășura în Parcul Central Fieni, în ziua respectivă
Firmele de pe raza orașului sunt invitate la un Târg de Dragobete și Mărțișor, ocazie cu care vor comercializa obiecte adecvate momentului, mărțișoare, flori, felicitări, etc.
Se va organiza o tombolă cu obiecte sponsorizate de către societăți comerciale, la ora 17.oo având loc extragerea câștigătorilor, după un regulament prestabilit.
Copii, tinerii, adulți, vârstnici, în cuplu, vor fi invitați să se fotografieze la panoul festiv amenajat în Parcul Central, vor încărca pozele respective pe contul de Facebook Primăria Fieni (public), iar cei care vor obține cele mai multe like-uri până la orele 22.00 vor fi premiați .
La orele 18.00 se vor lansa lampioane în Parcul Central de către cei prezenți, înălțând astfel simbolul iubirii și dorințele fiecăruia.
Totul pe muzica ambientală de Dragobete!



Leave a Reply